Legătura studiată acum nu îmi aparține și nu am avut ocazia să o studiez fizic, ci face parte din fondul digital al Bibliotecii Naționale, Cota CR XIX I 1119.
Anterior
Posterior
Forzaț
Timbrul este destul de elegant, potrivit pentru un legător de artă, care folosește piele în plin și unelte de mână în foiță de aur, un pic ecclectic: un legător german, ungur sau evreu, într-un oraș moldovean, recomandându-se cât mai occidental cu putință: ”relieur”.
De moment ce este primul meu contact cu acest legător, o vom numi Schönwiszner 1.
Apelând la cunoștințele mele printre anticari și colecționari, am găsit un singur alt timbru al său, chiar dacă despărțit de legătură:
De data aceasta timbrul misteriosul domn J. este și mai elegant: forma octogonală este înlocuită de o elipsă, marginile dantelate se păstrează, dar fețele de literă sunt diferite pentru fiecare câmp al timbrului, numele având cea mai stilizată față.
Am mai găsit o singură lucrarea de-a lui, pe care o vom numi Schönwiszner 2, clasată drept tezaur, un manuscris din 1872, al lui Vasile Alecsandri:
Este importat să avem un exemplar de control atunci când studiem o legătură deoarece dimensiunile scanării unei copii online pot fi unele, dimensiunile listate în descrierea ei pot fi altele, iar dimensiunea corectă, reală, a volumului, cu totul alta.
În cazul legăturii Schonwiszner 1, dimensiunea coperții nu este listată de descrierea Bibliotecii Naționale, dar dimensiunea scanării este de 180x113 mm.
Legătura Schönwiszner 2 nu are o scanare, ci o fotografie, dar avem listate dimensiunile: 255x180 mm.
Comparând dimensiunile unui detaliu comun, cum ar fi o unealtă sau o filetă, putem extrapola fie dimensiunea reală a legăturii 1, fie dimensiunea ornamentelor de pe legătura 2.
Deși pare că legătura 2 nu are decât ornamente de linii, cele două au un detaliu comun și anume titlul, și putem determina dacă cele două seturi de dimensiuni coincid.
LITERE
7mm
5mm
9mm
7mm
9mm
Din comparație putem spune că Schönwiszner 1 are 180x113mm iar Schönwiszner 2 are 255x167mm, măsurând strict coperta, nu întreg obiectul cu tot cu cotor.
ROLETE
R1: Linie, 0,8mm
R2: Linie, 1,5mm
R3: Linie, 2,5mm
R4: Linie punctată, 0,6mm
R5: Linie ondulată, 2,5mm
FLEURONE
F1: 9x0,17mm
F2-3: Pereche de fleuroane de colț (ecoins), 25,5x18mm, stil secol XVIII.
De departe cea mai interesantă trăsătură a legăturii lui Schönwiszner, cele două fleuroane imprimate în aur, dimpreună cu jocul de rolete, indică un adevărat legător de artă, care executa lucrări în piele, cu finisaje în foiță de aur, pentru o clientelă selectă.
Încă neidentificat pozitiv, cea mai apropiată varianta o găsim la Maison Alivon, Nr.2784, la categoria colțurilor de secol XVII:
Detaliile despre acest legător de artă sunt puține, dar am reușit să găsesc o referință în volumul lui Nicolae Iorga, Oameni cari au fost (Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, București, 1935, p.474), într-un pasaj care descrie biblioteca lui Vasile Morțun:
Am văzut și eu, undeva într’o casă unde salonul fusese prefăcut în bibliotecă, colecția lui, de care era așa de mândru, — și avea dreptul, pentru că îl costase o avere, una din averile pe care, pe rând, le-a «mâncat», afară, poate, întrucâtva, de cea din urmă. Era toată literatura franceză, nu numai cea nouă, ci și clasicii, în bune ediții; era tot ce se tradusese în limba franceză din capodoperele altor literaturi, nelipsind romancierii ruși, cari atunci ajunseră lamodă. Toate volumele legate elegant și sobru, cu spatele de piele neagră, așa cum ieșiseră din atelierele, vestite pe atunci la Iași, și până acum neîntrecute, ale lui Schönviszner.
Acolo unde informațiile par a se opri, norocul meu a surâs consultând periodicele vremii din arhiva online Arcanum. Aici găsim necrologul său, și o bogăție impresionantă de detalii pe care le putem extrage din el, în Curierul (Foaea Intereselor Generale), anul XIX (1891), nr.118:
Aflăm că nu este nici Janos, nici Jacob, nu este nici ungur și nici evreu, ci german, de confesiune evanghelistă: Johann Schönwiszner.
Este supraviețuit de soția sa Ecaterina și cumnatul Carol Waldman, care îi continua munca, după cum vom vedea, și aflăm că moare la vârsta de 52 de ani pe 19 Noiembrie, deci este născut în 1839.
În numărul 121 al aceluiași periodic, găsim un anunț al soției sale, care ne oferă și mai multre detalii despre ce lucrări erau executate în atelierul lor:
Atelier de Legătorie de Cărți
Catherina I. Schönwiszner are onore a anunța că Atelierul de legătorie de Cărți a repausatului ei soț I. Schönwitzner va urma ca și mai înainte cu efectuarea lucrărilor de legătorie de cărți, de încadrare a orice fel de tablouri fie în lemn, catifea, atlas etc. precum și articole de lux, galanterie, și în fine tote lucrările atingătore de arta de legătorie de cărți. Subsemnata rog pe onor, foști clienți și pe publicul în general să bine-voiască a mă sprijini cu încrederea în asemenea lucruri, fiind unicul Atelier creștin, și pot fi sigur pe deplin că vor fi satisfăcuți de executarea bună, promptă ca și mai înaite. Cu totă stima, Catherina I. Schönwiszner, Iași, str. Unirea (Rusescă).
Începând cu numărul 122, până în 127 inclusiv, apare același anunț, cu addenda:
Am adus și un lucrător specialist-artist din Francia anume pentru atelierul meu.
Așadar aflăm, că sub supravegherea atentă a Catherinei, atelierul talentatului domn Johann Schönwiszner continuă să producă legături prețioase, și după 1891, cu ajutorul unui ”relieur” francez, încă nenumit...
Comments
Post a Comment